Cum să vezi persoana iubită când stai cu ochii-n messenger

[Update iunie 2021

Din moment ce autorul acestui blog (Sorin) nu s-a mai ocupat de dezvoltarea sau mentenanța lui, a hotărât să paseze administrarea sa la un alt blogger (Victor), care este administrator și va păstra site-ul online, deși nu se vor face actualizări, postări noi sau interacțiuni cu cititorii. ]

Input (ce am primit):

In fiecare seara cineva se gandeste la tine inainte de a merge la culcare.Cel putin 15 pers. din aceasta lume te iubesc intr-un fel. Singurul motiv ca sa te urasca este acela ca vor sa fie ca tine.Exista cel putin 2 pers. care ar muri pt tine. Insemni totul pt cineva. Cineva de care nici nu ai habar te iubeste.Daca ai face o greseala uriasa vreodata, ceva bun se va intampla.Cand crezi ca ti s-a intors spatele,mai uita-te o data. Sa-ti amintesti intotdeauna complimentele primite. Uita rautatile. Deci daca esti un prieten bun(iubitor, drag, etc) trimite acest mesaj tuturor cunoscutilor de pe lista ta, inclusiv mie.. scz de mass ii prea frumos!!

Output (ce am trimis):

Dã-te de 15 ori cu capul de monitor , dã-ti cu tastatura in gurã de 20 de ori ,aruncã-te pe geam si dak apuci inchide ochii … ai sã vezi persoana iubitã. Trimite acest mesaj la 70 de prieteni din lista, poate ai norocul sa nimeresti printre ei si un psiholog

Mari gânditori despre femei

Înainte de a sări cititoarele  în sus, menţionez că aceasta este o colecţie de pasaje este prezentată cu scop de divertisment. Nu sunt de acord cu toate ideile prezentate aici 🙂 Have fun! Aştept reciproca, despre bărbaţi!

Când o femeie nu vorbeşte, să n-o întrerupi pentru nimic în lume.  (Enriyeu Castaldo)
* * *
Feminismul există doar pentru a integra femeile urâte în societate.  (Bukowski)
* * *
Prin a renunţa, femeile înţeleg o scurtă pauză între două dorinţe. (Mario Adorf)
* * *
Când femeile nu mai ştiu ce să facă, se dezbraca. Şi acest lucru e probabil singurul lucru bun pe care îl pot face.   (Samuel Beckett)
* * *
Femeile îşi iubesc mai mult copiii, pentru că pot fi sigure că e al lor.   (Aristotel)
* * *
Un bărbat înţelept nu îşi contrazice nevasta. El aşteaptă până o face ea singură.   (Humphrey Bogart)
* * *
Bunul renume al unei femei se datorează tăcerii mai multor bărbaţi.   (Maurice Chevalier)
* * *
Atenţie la o femeie care gândeşte logic! Căci logica şi femeia sunt atât de heterogene, încât este împotriva naturii când apar împreună.   (Johannes Cotta)
* * *
Există trei tipuri de femei: cele frumoase, cele inteligente şi majoritatea.   (Rainer Werner Fassbinder)
* * *
Pentru mine femeile sunt ca şi elefanţii. Îmi place să-i privesc,dar nu mi-ar place să am unul.   (W.C. Fields)
* * *
Marea întrebare, la care nu ştiu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: „Ce vrea de fapt o femeie?”   (Sigmund Freud)
* * *
Când o femeie îşi conturează buzele, este ca şi când un soldat îşi curăţă mitralieră.   (Bob Hope)
* * *
Trei tipuri de bărbaţi nu înţeleg femeile: bărbaţii tineri, barabtii de vârstă mijlocie şi bărbaţii bătrâni.   (Irisches Sprichwort)
* * *
Femeile tratează în special rănile provocate de ele.      (Jacques Marchand)
* * *
Nimic nu e mai rău decât o femeie, chiar dacă e bună.   (Menander)

***

Exista femei carora nu le place sa faca sa sufere mai multi barbati in acelasi timp, asa ca prefera sa se dedice unuia singur : acestea sunt femeile fidele.  (Alfred Capus )
***

Femeia nu vede niciodata ce-ai facut pentru ea. Nu vede decat ce n-ai facut.  (Georges Courteline)

***

Cand nevasta-mea imi face un cadou, am 2 surprize : in primul rand cadoul, in al doilea rand ca tot eu il platesc. (Maurice Donnay)
***
Reusita pentru un barbat inseamna sa castige mai mult decat poate cheltui nevasta (Sacha Guitry)
***
Cea mai buna razbunare pentru unul care vrea sa-ti ia nevasta este sa i-o dai de bunavoie. (Sacha Guitry)
***
O parte din barbati au ceea ce merita. Ceilalti sunt celibatari.  (Sacha Guitry)
***
Preotii catolici se consoleaza ca nu se pot casatori atunci cand asculta spovedania femeilor. (Armand Salacroi)

***

Barbatii spun ca sunt in stare sa se descurce in gospodarie si ca nu e mare scofala sa fii in stare sa pui un tapet; femeile spun ca, intr-adevar, ca sa poti tapeta o camera, trei barbati sint suficienti….e adevarat ca trebuie sa-i jupoi cu atentie…

Descriere chimică a elementului „femeie”

    Conform izvoarelor istorice, femeia a fost descoperita cu mult timp in urma de catre un savant pe nume Adam.

RASPANDIRE IN NATURA:

Peste tot atunci cand nu o cauti si nicaieri atunci cand e cautata. De obicei apare in locurile cu populatie umana, in stare libera sau in combinatii.

PROPRIETATI FIZICE:

Suprafata este acoperita in general cu un strat de pudra. Se gaseste in patru stari de agregare: stare amorfa (pina la 16 ani), stare cristalina (16-35 de ani), stare gelatinoasa (35-50 de ani) si stare uscata (peste 50 de ani). Spectrele sunt de la blond, roscat pina la negru. Se dizolva greu in lichide. Solubila in acid sulfuric. Activitatea creste exponential cu saturarea in alcool.

PROPRIETATI CHIMICE:

Elementul are mai multe valente, din care cauza se combina foarte usor. In stare libera ataca inima. Combinat, ataca ficatul si punga. Este un foarte bun agent reducator al finantelor barbatilor.

INTREBUINTARE:

Se intrebuinteaza mai ales in bucatarii si in dormitoare. Se mai foloseste ca podoaba, pentru ridicarea nivelului si, uneori, pentru inmultire. (Caz in care se produce o crestere in volum, cu centre de distributie a laptelui.) Este cel mai puternic agent reducator de venituri.
Este folosit pentru a creste efectul estetic al masinilor sport. Elementul „Femeie” se serveste gol si trebuie agitat inainte de intrebuintare. In stare cristalina, se poate utiliza atât la lumina, cât si la intuneric. In stare gelatinoasa, numai la intuneric.

Susţin legea căldurii! ARD (!)

Ei, am trăit ca s-o văd şi pe asta. Un politician român care declară că este dispus să aplice chiar şi la extrem legea căldurii, şi să se arunce în flăcări pentru idealul în care crede. Aşa scrie pe afişul său: „susţin din toată inima legea căldurii. ard.” Păi cum să nu-l voteze lumea? Probabil că dacă s-ar da premiul pentru cea mai cretină reclamă electorală de anul acesta, aici s-ar duce:

Creativitatea la români

Creativitatea la români este o zonă foarte interesantă.

Se spune că avem mulţi români care au inventat diverse. De cele mai multe ori, s-a găsit cineva care să fure invenţiile, ideile respective. Se pare că România nu e tocmai ţara cea mai potrivită pentru a veni cu invenţii, cu atât mai mult astăzi, când nimeni nu-şi mai permite să trăiască din inventică, iar cercetarea este o glumă proastă.

Avem publicitari creativi la a realiza campanii promoţionale care să le ia ochii fraierilor, să le ia banii pe care nici nu-i au şi să-i lase pe drumuri. Sunt şi premiaţi pentru asta.

Avem hoţi care sunt atât de creativi, încât găsesc metode de a fura de-ţi stă mintea în loc.

Eu am o altă părere cu privire la inventivitatea românilor, de data aceasta una care poate să fie recunoscută de orice român.

Se organizeaza un concurs de creativitate la care participa un american, un rus si un roman si fiecare primeste 2 bile de metal si fiecare trebuie sa faca ceva cu ele intr-o saptamana. Dupa o saptamana, americanul arata cum a facut o instalatie de forare in miniatura. „Misto”, zic cei din juriu. Rusul a facut, tot in miniatura, o instalatie de distilare a vodkai. „Fain”, zic cei din juriu. Romanul e intrebat si el ce a facut cu cele 2 bile: „Pai… ce sa fac? Pe una am pierdut-o si cealalta s-a stricat!” (…)

Mulţumesc pentru grija pe care mi-o purtaţi prin messenger

Tin sa multumesc tuturor prietenilor care mi-au trimis e-mailuri « inlantuite » pana la aceasta data.

Deoarece, gratie amabilitatii voastre :
1. Am incetat de a mai bea Cola de cand am descoperit ca dizolva tartrul de pe peretii vasului de WC !
2. Nu ma mai duc la cinema de frica sa nu ma asez pe un ac de seringa infectat cu SIDA !
3. Put deoarece nu mai folosesc deodorant care poate sa-mi provoace cancer !
4. Nu mai stationez cu masina in parcare deoarece mi-e frica ca cineva imi va inmana un esantion de parfum pentru a ma droga si dupa aceea sa ma jefuiasca !
5. Nu mai raspund la telefon deoarece mi se poate solicita sa formez un numar lung si stupid urmand sa primesc o factura infernala cu apeluri in Uganda, Singapore sau Tokyo !!
6. Cand ies la club nu indraznesc sa ma uit dupa nici o fata, chiar daca este foarte frumoasa, deoarece mi-e frica să nu ma atragă intr-un hotel, să mă drogheaze si să-mi preleveze rinichii pentru a-i vinde pe piata neagra!
8. Am depus toate economiile in contul lui Amy Bruce, o fetita sarmana care a fost spitalizata cu o maladie ingrozitoare de cel putin 7000 de ori. (Ceea ce este straniu este ca aceasta fetita continua sa aiba 8 ani din 1995…)
9. iPhone-ul meu gratuit n-a sosit niciodata, nici vacantele platite la Disneyland care le-am castigat !
10. Mi-am pus cel putin 50 de dorinte care nu s-au realizat niciodata si am difuzat mesajele « norocoase » la toate cunostintele mele de frica sa nu fiu atins de vreo criza cardiaca daca nu le trimit !
Tuturor le MULTUMESC DIN INIMA !

IMPORTANT: Daca nu trimiti acest mesaj in urmatoarele 60 secunde la cel putin 5000 de persoane, atunci vei avea un an de ghinion, vei ramane fara prieteni, te va calca masina, nu-ti va mai merge netu’, nu vei mai putea bea si fuma, vei asculta numai Andreea Balan, Salam si Minune, vei munci 20h zilnic, te vei uita numai „Ciao Darwin” (DA! cu Dan Negru), iti va creste par pe nas, nu vei mai putea face pipi zilnic, o sa ramai fara hartie igienica de 3 ori pe saptamana, te va musca cel putin un caine o data pe luna (locul de care te va musca nu se poate stabili cu precizie numai din stersul mesajului…), vor intra mascatii peste tine in casa si nu-si vor cere scuze, cand te vei plimba prin parc va incepe ploaia, te vei ingrasa peste masura, iti va creste colesterolul cu toate ca vei manca numai soia, vei munci in week-end, te va calca masina (din nou!), nu-ti vor mai merge jocurile pe calculator, telefonul nu va mai avea semnal, se vor strica apometrele, vei avea atacuri de panica, te vei imbolnavi nasol si te vei chinui, vei avea diaree din 3 in 3 zile, vei fi alergic la soare, televizorul iti va lua foc (ceea ce nu e asa rau, avand in vedere ca singura emisiune la care te vei uita e „Ciao Darwin” – tot cu Dan Negru), te vei electrocuta incercand sa-ti faci cafeaua, vei fi concediat!

Trăieşte româneşte!

Am avut odată o prietenă. O cheamă Gianina. Iată ce îmi scria Gianina acum 6 ani, pe când era studentă:

Uitam sa simtim… ne pierdem… ne indepartam din ce in ce mai mult de tot ce inseamna cu adevarat frumusete, fericire, iubire… si inevitabil suferinta… Romania ne ofera uneori, zgarcit, dreptul sau speranta de a cladi, de a decora cu raze de lumina micul nostru colt de lume… dar ne ajuta mult sa „descoperim accidental” frumuseti si valori, unele niciodata visate…
Sa nu va lipseasca curajul de a lupta cu patriotism pentru pastrarea unei imense trairi… nu o ingropati in cripta renuntarii…

Gianina a plecat din România şi acum lucrează în străinătate. Quod Erat Demonstradum.

LEGENDA U.E. (din ciclul „Noi basme şi legende romaneşti)

A fost odată un ţăran sărac şi cinstit, roman. (El putea fi deopotrivă bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind – în acest caz – sărăcia şi cinstea. De altfel, în variante, legenda circulă şi în folclorul nou al amintitelor popoare).
În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă mari şi nouă tari, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană.

Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia. Într-o bună zi şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi gumă de mestecat.

ţăranul a gustat cu măsură din bucate şi nerăbdător, şi-a spus pasul: „Mărita Doamna Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă, pământ bun, ape limpezi, am şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape şapte-opt luni pe an. Ca să lucrez bine aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sunt desculţ şi mi-e frig. Doar atât îţi cer”.

Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: „Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg. Dar, tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană – Armani. ţine de frig, de ploaie.” Omul a luat bască, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă spunându-şi: „Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic”.

A trecut iarna şi din gerurile sale cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vârî istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i pasul vechi: „Sunt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a privit cu înţelegere şi căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca nouă-nouţă, de firmă. „Dacă-i degeaba, merită s-o iau” îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit.

Iarna a trecut cu chiu cu vai şi în afara altui deget de la picior, numai unul, degerat şi amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.

A urmat primăvara, vara şi pe când frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit de Doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai şi cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o bască. Totuşi nu s-a dat bătut.

An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe stiutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat şi doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa. Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şi telecomanda.

Omul a mulţumit şi întorcându-se în satul său cu maşinăria cea arătoasă a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frică de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul. În prag de iarnă, ţăranul s-a pomenit astfel fără bască.

Aşezat comod în căruciorul sau silenţios, a pornit iar cale de noua munţi şi nouă tari, s-a înfăţişat Doamnei Uniuni şi i-a spus: „Mărita Doamnă, m-au călcat hoţii şi acum, la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi”.

Doamna l-a măsurat din cap până la brâu (acolo unde începea căruţul) şi gânditoare i-a spus: „Bade dragă, eu te înţeleg. Dar, tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări. A propos, aşa cum te văd, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună basca”.

Această legendă, ca orice bucăţică de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din păcate, le vedem în fiecare zi în jurul nostru….

Preluat de la http://www.resursadefun.ro/pov_noi_legenda-ue.Htm

Manual pentru organizarea conferinţelor româneşti de afaceri

Conferinţele de afaceri în România au proprietăţi deosebite în ce priveşte organizarea şi participarea. Acestea ţin, bineînţeles de brand-ul românesc, care, mai planificat sau mai puţin, se manifestă datorită psihologiei poporului roman. În continuare, vă ofer paşii pentru a realiza o conferinţă de afaceri în cel mai specific stil românesc.

1. Găseşte fraieri pe o piaţă în dezvoltare care sunt dispuşi să arunce cu banii pentru a-şi prezenta serviciile pe care oricum nu prea le cumpăra nimeni, dar care au nevoie de extinderea nişei. Aceştia sunt uşor de găsit, pentru că ocupă poziţii de middle management în firme cu buget mediu spre mare pentru promovare, au denumiri complicate pe cartea de vizită (eventual scoasă la imprimantă de copilu’ care s-a jucat în Paint) şi administrează lunar bugete consistente.

2. Găseşte pe cineva care oferă ieftin servicii de promovare. Comunicarea cu publicurile nu trebuie să fie foarte bine organizată, poţi să angajezi o secretară. Aceasta, bineînţeles, va fi pe cartea de vizită „senior assistant manager”, va avea trecută adresa de yahoo şi 4 numere de telefon (DIN CARE LA 2 VA RăSPUNDE MESAGERIA VOCALă TOT TIMPUL) şi fax – toate cele care sunt în biroul închiriat la cea mai ieftină chirie găsită. Senior assistant managerul are sarcina să tehnoredacteze la repezeală nişte chestii cât de cât prezentabile, folosind generatorul meta-semantic (adică să dea cât mai multă ceata cititorilor folosind concepte cât mai erudite şi lipsite de sens).

3. Găseşte o denumire care foloseşte cuvinte străine şi cât mai specializate. Romanii sunt absolut înnebuniţi după tot felul de chestii care sună bine, dar nimeni nu ştie ce înseamnă de fapt.

4. Stabileşte locaţia evenimentului la dracu-n praznic, în aşa fel încât să se poată ajunge acolo numai cu elicopterul sau bicicletă, pentru că din cauza traficului e imposibil de ajuns fără să te faci pachet de nervi. ţine minte, foarte important, după ce ai confirmat pentru promovare locaţia standurilor firmelor care expun, să schimbi în ultimul moment clădirea în care sunt amplasate acestea, în aşa fel încât nimeni să nu ştie unde sunt standurile atunci când le cauta. În clădirea cu conferinţele la care vine lumea nu cumva să şopteşti o vorbă că în cealaltă clădire sunt standurile firmelor.

5. Găseşte fraieri care să plătească pentru a asculta ce au de ofertat expozanţii. Ai grijă ca cel mai ieftin bilet de participare să fie cât salarul minim pe economie. Astfel, vei putea să motivezi pe cei care vin la eveniment să fie într-un număr cât mai redus şi să cumpere cât mai puţin de la expozanţi.

6. Bun. Ai acum şi expozanţi şi participanţi. Acum, că le-ai luat banii, fă în aşa fel încât nimeni să nu înţeleagă de fapt cum funcţionează de fapt participarea la eveniment. Astfel, toată lumea va fi în ceaţă şi nu vor avea cum să reproşeze mare lucru, pentru că nu îşi vor da seama ce s-a itamplat decât prea târziu. Din acest motiv este preferabil să ieie banii în avans.

7. Se pare că expozanţii ţi-au transmis nişte informaţii pentru planificarea evenimentelor şi transmisia informaţiilor în cadrul promovării unitare a evenimentului. Ai grijă ca informaţiile din newsletter şi de pe site, cele din agenda evenimentului, cele planificate de comun acord cu firmele şi cele din comunicatele de presă să fie cât mai diferite şi cât mai creative. Ai grijă să stalcesti cât mai multe ore, locaţii, nume, denumiri de prezentări, date de contact şi în cât mai multe locuri şi să le promovezi cât mai târziu posibil, în aşa fel încât lumea să fie confuză şi nu cumva să vină la eveniment.

8. Răspunde la toate mail-urile care testează nervii departamentelor de relaţii publice/comunicare ale expozanţilor cu „nu avem timp acum, vom remedia solicitarea dvs. cât de repde posibil”. Nu are rost să citeşti mail-urile respective cu atenţie, nu e nimic care să te intereseze acolo. Dacă insistă, răspunde cu da sau nu la câteva întrebări – nu e nevoie să le citeşti. După aia, eventual, poţi să te consulţi cu avocatul.

9. Fii cât mai indisponibil. Arată-te cât mai preocupat să rezolvi neseriozităţile create de participarea unor expozanţi cărora le faci un mare serviciu că îi laşi să participe la evenimentul organizat de tine. Acesta îi va face în prima instanţă să te lase în pace. Dacă nu funcţionează, trimite-i pe capul unui angajat, că doar de-aia-l plăteşti!

10. Ai grijă ca personalul care se ocupă de tehnic să fie suficient de ocupat cu statul degeaba în alte părţi decât unde ar trebui să fie găsiţi, în aşa fel încât atunci când microfoanele, prizele şi luminile nu funcţionează cum trebuie, să nu fie nimeni care să intervină.

11. Ai grijă să rătăceşti materialele promoţionale încredinţate de către expozanţi. Se ştie că romanul este inventiv, deci nu se va supără că toată munca făcută de ăla de la promovare se duce pe apa sâmbetei. Ai grijă să-i strângi materialele rămase la stand şi să le arunci la gunoi fără să-l întrebi, nu contează dacă a dat bani pe ele, aceasta i motivează foarte mult pe marketeri.

12. Dacă cineva protestează, ai grijă să trimiţi pe cineva care să încerce să-l convingă că laptele e negru, ca de fapt el e nesmitit şi pe scurt să-i bage pumnul în gură. Astfel, poţi să te asiguri că din atâţia participanţi se va găsi unul suficient de frustrat încât să publice un articol pe un blog despre asta.

13. Plimbă-te pe lângă standurile pustii şi zâmbeşte, lumea va crede că sunt poate mai mulţi vizitatori la celelalte standuri, sau unii expozanţi au suficient de mulţi oameni la stand încât să creeze impresia că au clienţi. Prefă-te interesat să rezolvi orice problemă ar putea apărea şi răspunde întotdeauna cu „nu avem timp acum, vom remedia solicitarea dvs. cât de repde posibil”. Ai grijă în timpul acesta să fie cineva care să bată obrazul expozanţilor cu solicitări pentru lipsa de răbdare s.a.m.d. Nu e greu, trebuie doar să înveţe câteva propoziţii de bază şi să le repete în timp ce vorbeşte cealaltă persoană, orice ar spune.

14. După eveniment, lansează un comunicat de presă în care ai grijă să continui tradiţia de a stâlci informaţiile şi spune cum a fost conferinţa un succes deplin şi cum toată lumea aşteaptă cu nerăbdare ediţia următoare. Publicul care nu a fost acolo înghite şi cel care a fost acolo încearcă să uite…

Cum să apreciezi valoarea ascunsă a filmelor româneşti

Acest articol este un pamflet şi este o continuare a acestuia.

Ştiind că nu e frumos să spui una şi să faci alta, limbajul folosit pe alocuri în acest articol este exact aşa cum se aude în filmele româneşti.

1. Ai ales să vezi un film românesc. Har ţie! Ce idee binecuvântată! Ce gest patriotic! Fie calea familiei tale luminată! Eşti un om de cultură. Bravo ţie! Excelent, tigrule! Aplauze! Yeah, baby! Go, Planet!

2. Mai întâi, trebuie să afli despre film. Asta e uşor. Programele cinematografelor sunt pe o mulţime de site-uri specializate, cum sunt cinemagia.ro şi port.ro. Ca să fii sigur/ă că filmul este românesc, caută-l şi pe imdb. Dacă nu îl găseşti sau dacă sunt doar trei lulele, trei surcele, atunci e de-al nostru.

3. Cronicile pentru filme româneşti sunt greu de găsit, pentru că la mulţi nu le trece prin creier să le posteze pe imdb când le scriu, chiar şi pe site-uri sau bloguri de specialitate. Dacă totuşi găseşti, pentru a afla punctajul corect, se aplică următoarea formulă. Stai liniştit că înţelegi, îţi dau şi exemple.

Dacă punctajul e pe o scală de 10, atunci îl scazi cu 3-4 puncte (mai puţin atunci când are 10 puncte). De exemplu, dacă punctajul este de 9, atunci punctajul real este de 5-6, deci filmul este oricum peste medie şi merită să fie văzut. Dacă, în schimb, punctajul este de 6, atunci punctajul real este de 2-3. Pentru a înţelege punctajele pe o scală de 10, trebuie să înţelegi că toată lumea dă note la filme româneşti aşa cum şi-ar dori să primească la şcoală. În schimb, puţini scriu cronici la filme pe care să le considere oficial proaste. Îţi dai tu seama, i-ar scădea stima de sine cronicarului să scrie despre un film că este atât de prost şi investeşte efort ca să scrie despre asta! În plus, pentru orice notă mai mică de 5 din 10 pentru un film românesc, orice recenzor va fi ars pe rug ca vânzător de ţară şi incult.

Dacă punctajul este pe o scală de 5-6 în loc de maxim 10, atunci procedezi ca la punctajul de maxim 10, numai că împărţit în 2: vei scădea 2 puncte.

Dacă în schimb punctajul este maxim, pe orice scală oricare ar fi el, înseamnă că autorul recenziei s-a lăsat pătruns de un sublim fior artistic şi a avut o revelaţie spirituală. Filmul românesc pe care l-a lansat pe o orbită transcendentală către coloana infinitului artistic mioritic. Autorul recenziei a avut un orgasm cultural, obţinut în urma unei masturbări patriotice. Prin urmare, toate punctajele maxime pentru filme româneşti merită aruncate la coşul de gunoi al pupincurismului. Adevărul este că nu se mai fac filme româneşti de nota 10. Mai făceau, pe vremea lui Ceaşcă, din când în când: Lucian Pintilie, Dan Piţa, Sergiu Nicolaescu şi alţi câţiva. Dar aceştia s-au ramolit, s-au senilizat, şi-au pierdut măduva artistică cândva pe parcursul primilor 10 ani de la Revoluţie, aşa că şi ei, ca să se adapteze, au început să facă filme după reţeta românească. Nu au suportat să rămână în istoria culturii cu onoare pentru că ţin să facă filme şi când or să ajungă din nou în scutece, probabil!

4. Dacă nu reuşeşti să afli mare lucru despre film pe internet, îţi întrebi prietenii. Cu puţină răbdare, ai să găseşti câţiva care sigur or să-ţi spună că s-au dus, l-au văzut şi că e bun, e foarte bun şi solicită concentrare, pentru că e profund.

5. Acum, că ai aflat cam care e valoarea filmului şi ţi-ai luat inima în dinţi, te-ai înarmat cu răbdare, este momentul decisiv: înainte de a intra la cinema, lasă-ţi creierul acasă. Nu te teme, îţi poate fi returnat atunci când te întorci, dar nu înainte! Filmele româneşti nu se înţeleg cu mintea, ele se simt cu inima. Fii patriot! Fii generos! Fii blând! Protejeajă-ţi neuronii de supărări! Lasă-ţi creierul acasă!

6. Pregăteşte-te pentru un vertij al senzaţiilor în sala de cinema! Îţi vor fi testate: rezistenţa la oboseală, atenţia în condiţii de stress prelungite, imaginaţia (pentru că trebuie să îţi imaginezi ceea ce povestesc personajele), auzul şi, nu în cele din urmă, atenţia la detaliile cu care este împânzit filmul, astfel încât la final să alcătuieşti mesajul filmului, ca pe un puzzle.

7. Pe ecran, vei vedea, cel mai probabil, România. Cu gropi, înjurături, sărăcie, hoţie, prostie, frig şi tot ce e mai rău în ea. Desigur, nu era nevoie să te duci la cinema ca să vezi asta, că doar mergi pe stradă în fiecare zi şi aici trăieşti. Dar faci un act nobil pentru cultura ta de român. Simte-te pătruns!

8. S-ar putea să nu înţelegi tot ce zic personajele. Dar să ştii că zic lucruri profunde! Altfel, criticii din străinătate care au avut subtitrare (tu nu, pentru că eşti român) probabil că aveau dreptate când or fi descoperit multe lucruri profunde, că doar au dat premii ori au ridicat filmul în slăvi! La urma urmei, ei sunt occidentali. Tu, eşti român, bată-te vina! Aşa că ciocu’ mic şi capul plecat! Jos pălăria, că cultura românească cum este cacofonică, vroia nenea regizorul să zică ca lumea, dar n-a avut bani.

9. La final, te încearcă nişte senzaţii ciudate. Observi că cinematograful este mai gol decât era la începutul filmului. Mulţi nu au rezistat la actul cultural. Pierderea lor! Ai un conflict intern. Pe de-o parte, nu te-aşteptai ca acesta să fie finalul, pe de altă parte, te bucuri că sfârşitul a venit, oricare ar fi fost el. Mai ai şi alte lucruri de făcut în ziua aia. În drumul spre casă, te gândeşti la toate piesele de puzzle pe care le ai în minte după vizionarea filmului, dar parcă îţi lipsesc câteva. Sigur, filmul e profund. Te uiţi gânditor la biletul de cinema, îi citeşti valoarea şi te mai uiţi puţin pe fereastra de la tramvai, autobuz, maşină. Apoi din nou la bilet. Aşa cum ai văzut că se face şi în filmele româneşti. Ajungi la concluzia că nu te-ai uitat tu bine, mai trebuie încă o vizionare şi atunci probabil vei avea şi tu un orgasm cultural.

10. Te întreabă prietenii cum ţi s-a părut filmul. Ce-ai să le spui? Că n-ai auzit bine? Că nu ţi-a plăcut? Că n-ai înţeles? Că nu ţi-a spus nimic nou? Că „filmele romanesti nu sint pline de mister, cu nu stiu ce nuante estice”? Că „e multa vorbareala si aceea degeaba”? Nu se cuvine, omule, tu trebuie să ţii cont că e film românesc, că regizorii şi scenariştii români fac foamea, că n-au bani, că doar nu ai pretenţii de Hollywood! E film românesc, deci trebuie să fie film de artă. Aşa că le spui că filmul e super, că e foarte inteligent şi că ai să discuţi cu ei după ce o să-l vadă şi ei. Nu mai spun că dacă eşti student/ă la film, ştii că pereţii au urechi şi nu se ştie pe ştaiful cui calci când îţi spui părerea despre un film. Dacă îţi place filmul românesc, nu ai cum să greşeşti! Să te duci să le vezi pe toate şi mai spune şi la alţii! Să ştie toţi prietenii prietenilor tăi de pe Facebook!

Cum să faci film în România. Ghid în 12 paşi. Sau ceva pe-acolo.

Pentru mulţi, a face film poate să pară ceva dificil, dar nu te teme, este atât de simplu! Mai ales în România, unde nu trebuie să ne raportăm la meschinării (standarde comerciale). În România, toate filmele româneşti sunt de artă, pentru că oricum nu-şi recuperează banii. Şi toate filmele româneşti care se fac sunt bune, foarte bune şi capodopere, pentru că nu avem altele.

Desigur, aceasta nu este o reţetă specific românească. Ea este o moştenire de succes a epocii comuniste şi se prea poate ca acest articol să fie valabil şi în alte ţări.

Aşadar, înainte de a vă grăbi să aruncaţi cu bani în vânt pe cursuri şi cărţi scumpe despre cum să faci film, nu vă temeţi! Aveţi nevoie doar de mult tupeu, puţină imaginaţie şi încă mai puţin bun-simţ. Reţeta de mai jos poate fi aplicată de oricine şi ea va duce la succes de critică în străinătate şi la ovaţii senzaţionale în România. Ba, chiar şi la premii internaţionale!

Acum, ştiind că nu e frumos să spui una şi să faci alta, limbajul folosit pe alocuri în acest articol este exact aşa cum se aude în filmele româneşti.

1. Filmul trebuie să înjure. Musai. Dacă filmul nu înjură, nu e românesc. Nu contează pe cine. Spitalele (şi medicii), Biserica (şi preoţii), Armata (şi conducătorii ei), Parlamentul (şi politicienii), crima organizată (şi criminalii) sunt ţinte în mod egal valabile, dar ţinta favorită a multora este Ceauşescu – dacă îl înjuri pe Ceauşescu, nu ai cum să greşeşti. Dacă nu te hotărăşti pe cine să înjuri în filmul tău, nu-i problemă: alege să înjuri pe toată lumea. Românilor şi-aşa le este ruşine că sunt români, aşa vor avea senzaţia că au găsit o oglindă şi filmul tău va fi un gest patriotic de realism. Uită de subtilităţi şi fineţuri, că doar nu vrei să fii următorul Altman! A! Personajele în film este bine să înjure şi ele. Românii sunt creativi la înjurături, poate-poate vreun critic va lua o înjurătură şi o va face antologică sau o va dezvolta ca pe o metaforă, ca pe o paradigmă artistică.

2. Dacă totuşi nu vrei să înjuri atât de mult, atunci filmul trebuie să aibă sex. Nu contează cum îl filmezi. De obicei, cu cât e mai grobian, cu atât pare mai realist. Eventual, dacă vrei totuşi să arăţi filmul la toată lumea şi nu vrei să te alegi cu rating restrictiv, poţi să arăţi doar personaje în pielea goală, eventual mâncând, citind ziarul sau stând la taclale. Cu cât sunt mai urâte, cu atât e mai realist. Cu camera de filmat, poţi să intri cu actorul şi în budă şi să arăţi ce face acolo, unde nici măcar oamenii cu bun simţ nu intră după alţii. Sexul este preferabil violenţei, deoarece în România nu sunt mulţi operatori care să ştie cum să filmeze o bătaie. Dacă vrei, filmul poate şi să înjure şi să aibă şi sex! Asta se numeşte elan artistic şi a fost practicat de cineaşti români contemporani.

3. Personajele tale nu trebuie să fie prea inteligente. Fă filmul cu proşti. Uită de Pintilie, de Piţa, că s-au ramolit şi doar babalâcii se mai uită la filmele lor. Mesajul tău trebuie să fie clar, uşor de înţeles, şi eventual să-l şi povestească personajele măcar un sfert de oră-juma de oră. Spectatorii români nu doresc să fie stimulaţi intelectual, că dacă se duc la un film cu oameni inteligenţi, or să se simtă proşti. Dacă în schimb personajele sunt săraci, hoţi, fumători, beţivi, curvari şi eventual puţin alienaţi mental, se vor simţi bine, căci se vor crede, cel mai probabil, deasupra lor!

4. Apucă-te să scrii scenariul de câteva sute de pagini. Nu te teme, nu există nicio limită! Tu scrie, că poate pe parcurs îţi dai seama unde vrei să ajungi. Dacă nu îţi dai seama sau te plictiseşti pe parcurs, poţi să laşi lucrurile ca în tren, sau, dacă vrei să mergi pe un alt palier artistic, ca în pom. Filmul poate să se termine şi în suspans, astfel încât spectatorii să se întrebe încruntaţi ce pana lor ai vrut tu să spui acolo. La urma urmei, aşa e şi în viaţă. Lucrurile nu se termină niciodată. Aşa că de ce să ai un final? Dacă în schimb, ai spor, după ce îţi termini povestea, poţi să scrii şi ce au făcut personajele după aceea, şi ce au zis neamurile lor despre ce au făcut, şi ce au făcut copiii lor şi urmaşii urmaşilor lor, în veacul vecilor, astfel încât şi Peter Jackson să moară de ciudă cu cele 7 rânduri de finaluri de la „The Lord of the Rings”. Dacă totuşi vrei şi vrei un final în sensul tradiţional, atunci în ultima parte a scenariului, personajul poate să o ia razna şi să omoare unul sau mai multe alte personaje. Apoi musai să se predea, căci aşa e româneşte. Ai văzut tu vreun film după Revoluţie în care un poliţist român să prindă pe cineva? Eu nu am văzut. Aşa ceva nu există. Nu care cumva să arăţi asta în vreun film, că or să râdă şi curcile de tine! Ah! Şi dacă nu ai vreo idee sau un subiect sau vreo poveste originală din care să te inspiri, atunci fură una. Fură chiar mai multe! În România, legile sunt pentru proşti. Tu eşti deasupra drepturilor de autor! Chiar dacă se prinde cineva, nu contează prea tare. Câinii latră, caravana trece.

5. Dezvoltarea personajelor este importantă. De aceea, personajele trebuie să vorbească mult. De exemplu, dacă unul spune o poveste din copilărie, nu arăta ce s-a întâmplat în copilărie! Asta ar fi mură în gură! Pune personajul să povestească şi tu îl filmezi cum sporovăieşte. Fă-i pe spectatori să-şi imagineze! Eventual, dacă nu îţi dai seama cum să arăţi o chestie, pune-o în gura personajelor. După ce a ieşit de la filmul tău, spectatorul trebuie să ştie: cum îl cheamă pe străbunicul de pe mamă al personajului principal, ce marcă de ceas avea la mână, ce îi făcea mama de mâncare acasă, cum îi place să se fută şi ce părere are despre vreme.

6. Acum scenariul tău e gata. Ai mai cerut părerea în stânga, în dreapta, şi ai primit păreri contradictorii, din care nu ai înţeles nimic. Te simţi entuziasmat. Următoarea etapă este vânătoarea de fraieri. Unde îi găseşti? Simplu. Află care sunt instituţiile, persoanele care înjură de aceleaşi lucruri de care vrei să înjuri şi tu în filmul tău, asigură-te că nu ştiu să recunoască un scenariu prost, şi începe să-i curtezi. Câteva zeci de mii de euro de ici, câteva zeci de mii de colo şi, încet-încet, se strâng banii. Nu te teme, oricât de lung a fi scenariul tău, şi oricât de prost, sunt şanse să găseşti oameni care să-l finanţeze, pentru care să fie OK sa-şi recupereze banii la sfântul aşteaptă sau deloc.

7. Ai finanţarea în mâini. Foarte bine. În România, nu prea există funcţia de producător executiv, aşa că dacă ai găsit fraierii cu banii, foarte posibil că nu o să te pună nimeni să tai din scenariu porţiunile redundante. Acolo e savoarea artistică. După ce jumătate din bani îi bagi în buzunar, cu ce rămâne, faci filmul. Cum filmezi? Păi simplu. Pui camera iniţial pe personaje şi o laşi acolo. Personajele se pot mişca prin cadru, eventual pot ieşi. Nu te chinui prea tare la încadrare, nimeni nu o să observe. Camera trebuie să rămână fixă. Asta se cheamă cine-verite. Dacă se aud personajele ieşite din cadru vorbind în încăperea cealaltă şi tu ai uitat camera pornită pe un dulap de bucătărie, nu e nicio problemă! Asta se numeşte licenţă artistică. Filmează tot! Filmează cum personajul doarme, cum sună ceasul, cum se trezeşte, cum se duce la budă şi se cacă, cum se îmbracă, apoi mănâncă, apoi se spală pe dinţi, cum se încalţă, cum închide uşa, cum coboară pe scări sau ia liftul, cum ajunge în parcare, cum se urcă în maşină, cum pleacă, apoi conduce, cum ajunge şi tot aşa până când se culcă. La montaj, vei putea să alegi care ţi se pare că ar caracteriza mai bine personajul. Dacă totuşi la montaj nu reuşeşti să te hotărăşti între ele, nu-i nicio problemă! Poţi să le arăţi pe toate în film!

8. Pentru coloana sonoră nu te îngrijoara prea tare. Nu îţi trebuie vreun echipament performant. Fanii filmelor româneşti, precum şi al filmelor făcute acum vreo 80-90 de ani, adoră să audă personajele vorbind în şoaptă şi zgomotele ambientale să îi scoată din surzite. Dacă un personaj mănâncă şi spune ceva, important e să se audă furculiţa în farfurie şi liorbăitul ciorbei, nu ce zice personajul. La fel, atunci când conduce, contează zgomotul autostrăzii, nu ce zice ăla în maşină. Să nu care cumva să pui subtitrare, acesta ar fi un gest nepatriotic. Cine vine să vadă filmul tău, trebuie să facă un efort intelectual să înţeleagă ce spun personajele tale, altfel ce farmec ar mai fi? Cât despre muzică, ho ho ho, moşule, dar unde te crezi? Ai bani să plăteşti un compozitor? Păi nu, că ai fost restricţionat financiar, trebuie să te descurci cu puţin. Eventual, dacă ţi-a mai rămas ceva sau vrei să vii cu ceva bani de acasă (nu din ăia pe care i-ai furat, evident, că aceia sunt deja „investiţi”), găseşte vreun băieţaş de cartier agramat sau vreo fufă care să îndruge vreo două vorbe pe o melodie furată de la străini şi gata, ai şi soundtrack! Trebuie să înveţi să te descurci cu cât mai puţin. Dacă vrei să fii cât mai artistic, atunci poţi folosi regula de aur: fără muzică, decât eventual pe genericul de final! Filmul trebuie să fie realist, doar, nu?

9. Ai ajuns cu filmul la montaj. Aici, evident, alegi care duble sunt mai bune. Vor rezulta vreo 5-6 ore de material provizoriu, din care trebuie să tai. Dar cum să tai? Te doare inima, ţi se rupe sufletul în două când îţi vezi copilulaşul, proiecţelul tău, atât de genial, atât de frumos. Parcă îţi vine să-l laşi aşa. Apoi îţi spui: „OK, cred că pot să renunţa la scena în care personajul se duce la budă şi se cacă”. Oh, afurisiţi spectatori! De ce nu au răbdare să vadă întregul efort al roadelor muncii tale? Aşa că îi spui monteurului: „taie filmul ăsta ca şi cum ar rezulta un serial TV din el”. Oricum, monteurul nu are nici creier, şi nici demnitate. Dacă tu, ca regizor, mori între timp, nu se va atinge nimeni de filmul tău, va fi prezentat aşa cum era când ai murit. Se va considera un omagiu adus ţie şi nimeni nu va îndrăzni să îi critice lungimea. Atunci când va fi la TV, spectatorii te vor iubi, căci nu va trebui să aştepte pauza de reclame pentru a se duce la baie, se vor putea duce şi în timpul filmului, fără să piardă nimic. Dacă ai regrete mai târziu, nu-i problemă: poţi să strângi bani în puşculiţă deoparte şi, la bătrâneţe, dacă nu vor fi uitat toţi de tine, poţi să scoţi un DVD cu „director’s cut”.

10. Ai filmul gata. Excelent. Orice ai face, nu îl lansa pe ecrane în România, că nu se uită nici dracu’ la el! Trimite-l pe la tot felul de festivaluri exotice. Acolo, s-or găsi suficienţi fraieri care eventual nici nu ştiu prea bine unde e România pe hartă sau care e capitala care să exclame: „Ah! Le cinema roumain!” şi să fie extrem de fascinaţi de stilul tău de filmare. Aceştia vor căuta semnificaţii în toate ungherele şi vor găsi revelaţia majoră într-un moment în care operatorul de fapt adormise cu camera în mână. Mai ştii, dacă ai noroc cu caru’, poate reuşeşti vreo 1-2 jurii să-ţi dea şi premii, este excelent! Actorii pot fi premiaţi pentru figura lor tristă, analfabetă şi plecată în pământ sau pentru un moment în care îşi relaxau ochii în camera de filmat. Scenariul poate fi premiat pentru tupeu, obrăznicie sau ambiguitate. Filmul însuşi poate fi premiat, deoarece este cel mai ciudat din festival şi toată lumea crede că a înţeles ceva. Dacă tonul general este scăldat într-o mocirlă emoţională îmbibată în atmosfera post-comunistă, cu atât mai mult, filonul umanitar al filmului va zdruncina conştiinţele celor care văd România ca pe estul sălbatic, ţara usturoiului (Dracula…), al ţiganilor şi a mâinii de lucru ieftine. La urma urmei, dacă te apuci să filmezi pe stradă la întâmplare diferite „realităţi româneşti” şi să faci o însăilătură între ele, atunci sigur se va găsi vreun vestic să exclame în faţa materialului finit: „uuuu!”.

11. Cam după un an sau mai mult după ce filmul tău a fost făcut şi premiat, scoate-l pe ecrane în România. Se prea poate ca şi alţii să fi urmat reţeta despre care am scris aici, dar nu au avut PCR (pile, cunoştinţe şi relaţii) aşa cum ai avut tu pe la festivalurile din străinătate. Nasol. Ghinion pentru ei.  Prin urmare, filmul tău e mai bun şi mai aşteptat decât al lor. Dacă se întâmplă că un jurnalist sau un cronicar mai cu creier te întreabă dacă ai vrut să zici X sau Y, afişează o mină serioasă şi spune că te bucuri că a lansat această întrebare, căci filmul tău este scos ca să nască întrebări, nu să răspundă la ele. Spectatorul este lăsat să îşi găsească propriul sens. Dacă nu e în stare, treaba lui! Artistul nu se mai coboară la nivelul plevei după ce a făcut un film, ci se poziţionează eventual ca geniu absolut neînţeles şi neacceptat. Trebuie să înveţi să faci şi tu la fel. Dacă vreun alt nătăfleţ deranjant se află în treabă şi te întreabă pentru cine e filmul tău, tu să spui că e pentru toată lumea. Nu care cumva să spui că l-ai făcut pentru proşti!!!! Mai mult, să nu care cumva să spui că ai avut un public-ţintă, căci te-ai ras şi de la ăia puţine sute sau mii de curioşi care ar veni să vadă elucubraţia ta. Niciun jurnalist nu va îndrăzni să critice filmul tău prea tare, ori să spună că e prost. Acesta ar fi un gest nepatriotic, huo! Ocară, anatema asupra celui care îndăzneşte măcar să sugereze aşa ceva! Ai făcut film românesc, acesta în sine este un efort supraomenesc! Dacă nerecunoscătorii, imbecilii şi ignoranţii de români nu vor veni să îţi vadă producţia, atunci fuck it. Niciun profet nu e apreciat în ţara sa. După vreo câteva luni de la lansare, aruncă filmul la HBO. Dacă reuşeşti să-i prosteşti suficient de bine. Dacă nu, atunci merge şi Pro TV-ul. Ei iau toate porcăriile şi le prezintă ca pe nişte ouă de aur.

12. Ca o încheiere, dacă ai reuşit să faci un film românesc după reţeta de mai sus şi nu reuşeşti să o repeţi a doua sau a treia oară, stai liniştit. Odată ce ai scos la capăt un film în România, toată lumea te va considera un regizor de film pe viaţă. Durează mai puţin decât un doctorat, solicită mai puţin creier şi îţi aduce şi bani în buzunar!