Arhiva | cum sa NU te promovezi RSS feed for this section

Susţin legea căldurii! ARD (!)

30 Noi

Ei, am trăit ca s-o văd şi pe asta. Un politician român care declară că este dispus să aplice chiar şi la extrem legea căldurii, şi să se arunce în flăcări pentru idealul în care crede. Aşa scrie pe afişul său: „susţin din toată inima legea căldurii. ard.” Păi cum să nu-l voteze lumea? Probabil că dacă s-ar da premiul pentru cea mai cretină reclamă electorală de anul acesta, aici s-ar duce:

sustin legea caldurii-ard

Anunțuri

Manual pentru organizarea conferinţelor româneşti de afaceri

8 Noi

Conferinţele de afaceri în România au proprietăţi deosebite în ce priveşte organizarea şi participarea. Acestea ţin, bineînţeles de brand-ul românesc, care, mai planificat sau mai puţin, se manifestă datorită psihologiei poporului roman. În continuare, vă ofer paşii pentru a realiza o conferinţă de afaceri în cel mai specific stil românesc.

1. Găseşte fraieri pe o piaţă în dezvoltare care sunt dispuşi să arunce cu banii pentru a-şi prezenta serviciile pe care oricum nu prea le cumpăra nimeni, dar care au nevoie de extinderea nişei. Aceştia sunt uşor de găsit, pentru că ocupă poziţii de middle management în firme cu buget mediu spre mare pentru promovare, au denumiri complicate pe cartea de vizită (eventual scoasă la imprimantă de copilu’ care s-a jucat în Paint) şi administrează lunar bugete consistente.

2. Găseşte pe cineva care oferă ieftin servicii de promovare. Comunicarea cu publicurile nu trebuie să fie foarte bine organizată, poţi să angajezi o secretară. Aceasta, bineînţeles, va fi pe cartea de vizită „senior assistant manager”, va avea trecută adresa de yahoo şi 4 numere de telefon (DIN CARE LA 2 VA RăSPUNDE MESAGERIA VOCALă TOT TIMPUL) şi fax – toate cele care sunt în biroul închiriat la cea mai ieftină chirie găsită. Senior assistant managerul are sarcina să tehnoredacteze la repezeală nişte chestii cât de cât prezentabile, folosind generatorul meta-semantic (adică să dea cât mai multă ceata cititorilor folosind concepte cât mai erudite şi lipsite de sens).

3. Găseşte o denumire care foloseşte cuvinte străine şi cât mai specializate. Romanii sunt absolut înnebuniţi după tot felul de chestii care sună bine, dar nimeni nu ştie ce înseamnă de fapt.

4. Stabileşte locaţia evenimentului la dracu-n praznic, în aşa fel încât să se poată ajunge acolo numai cu elicopterul sau bicicletă, pentru că din cauza traficului e imposibil de ajuns fără să te faci pachet de nervi. ţine minte, foarte important, după ce ai confirmat pentru promovare locaţia standurilor firmelor care expun, să schimbi în ultimul moment clădirea în care sunt amplasate acestea, în aşa fel încât nimeni să nu ştie unde sunt standurile atunci când le cauta. În clădirea cu conferinţele la care vine lumea nu cumva să şopteşti o vorbă că în cealaltă clădire sunt standurile firmelor.

5. Găseşte fraieri care să plătească pentru a asculta ce au de ofertat expozanţii. Ai grijă ca cel mai ieftin bilet de participare să fie cât salarul minim pe economie. Astfel, vei putea să motivezi pe cei care vin la eveniment să fie într-un număr cât mai redus şi să cumpere cât mai puţin de la expozanţi.

6. Bun. Ai acum şi expozanţi şi participanţi. Acum, că le-ai luat banii, fă în aşa fel încât nimeni să nu înţeleagă de fapt cum funcţionează de fapt participarea la eveniment. Astfel, toată lumea va fi în ceaţă şi nu vor avea cum să reproşeze mare lucru, pentru că nu îşi vor da seama ce s-a itamplat decât prea târziu. Din acest motiv este preferabil să ieie banii în avans.

7. Se pare că expozanţii ţi-au transmis nişte informaţii pentru planificarea evenimentelor şi transmisia informaţiilor în cadrul promovării unitare a evenimentului. Ai grijă ca informaţiile din newsletter şi de pe site, cele din agenda evenimentului, cele planificate de comun acord cu firmele şi cele din comunicatele de presă să fie cât mai diferite şi cât mai creative. Ai grijă să stalcesti cât mai multe ore, locaţii, nume, denumiri de prezentări, date de contact şi în cât mai multe locuri şi să le promovezi cât mai târziu posibil, în aşa fel încât lumea să fie confuză şi nu cumva să vină la eveniment.

8. Răspunde la toate mail-urile care testează nervii departamentelor de relaţii publice/comunicare ale expozanţilor cu „nu avem timp acum, vom remedia solicitarea dvs. cât de repde posibil”. Nu are rost să citeşti mail-urile respective cu atenţie, nu e nimic care să te intereseze acolo. Dacă insistă, răspunde cu da sau nu la câteva întrebări – nu e nevoie să le citeşti. După aia, eventual, poţi să te consulţi cu avocatul.

9. Fii cât mai indisponibil. Arată-te cât mai preocupat să rezolvi neseriozităţile create de participarea unor expozanţi cărora le faci un mare serviciu că îi laşi să participe la evenimentul organizat de tine. Acesta îi va face în prima instanţă să te lase în pace. Dacă nu funcţionează, trimite-i pe capul unui angajat, că doar de-aia-l plăteşti!

10. Ai grijă ca personalul care se ocupă de tehnic să fie suficient de ocupat cu statul degeaba în alte părţi decât unde ar trebui să fie găsiţi, în aşa fel încât atunci când microfoanele, prizele şi luminile nu funcţionează cum trebuie, să nu fie nimeni care să intervină.

11. Ai grijă să rătăceşti materialele promoţionale încredinţate de către expozanţi. Se ştie că romanul este inventiv, deci nu se va supără că toată munca făcută de ăla de la promovare se duce pe apa sâmbetei. Ai grijă să-i strângi materialele rămase la stand şi să le arunci la gunoi fără să-l întrebi, nu contează dacă a dat bani pe ele, aceasta i motivează foarte mult pe marketeri.

12. Dacă cineva protestează, ai grijă să trimiţi pe cineva care să încerce să-l convingă că laptele e negru, ca de fapt el e nesmitit şi pe scurt să-i bage pumnul în gură. Astfel, poţi să te asiguri că din atâţia participanţi se va găsi unul suficient de frustrat încât să publice un articol pe un blog despre asta.

13. Plimbă-te pe lângă standurile pustii şi zâmbeşte, lumea va crede că sunt poate mai mulţi vizitatori la celelalte standuri, sau unii expozanţi au suficient de mulţi oameni la stand încât să creeze impresia că au clienţi. Prefă-te interesat să rezolvi orice problemă ar putea apărea şi răspunde întotdeauna cu „nu avem timp acum, vom remedia solicitarea dvs. cât de repde posibil”. Ai grijă în timpul acesta să fie cineva care să bată obrazul expozanţilor cu solicitări pentru lipsa de răbdare s.a.m.d. Nu e greu, trebuie doar să înveţe câteva propoziţii de bază şi să le repete în timp ce vorbeşte cealaltă persoană, orice ar spune.

14. După eveniment, lansează un comunicat de presă în care ai grijă să continui tradiţia de a stâlci informaţiile şi spune cum a fost conferinţa un succes deplin şi cum toată lumea aşteaptă cu nerăbdare ediţia următoare. Publicul care nu a fost acolo înghite şi cel care a fost acolo încearcă să uite…

Publicitatea i-a pus cruce lui Mircea Geoană

18 Mar

Numai în România

2 Dec

1. Cum sa depasesti coloana la stop legal

2. Cum să câştigi o licitaţie pentru un proiect de lege care nu va fi niciodată onorat

3. Bărbatul care a cerut să fie eutanasiat a primit o ofertă de muncă

4. Orice acţionar ar putea să ia din profit, prin donaţii (proiect de lege care nu a trecut)

5. România iese din criză, ca să intre în faliment

6. Ce e prost in Romania

7. Scenariu Balcanic – Resursa de Fun

8. Cum se manelizează o naţiune

9. Groapă de România

10. Turişitii străini în România sfătuiţi să nu zâmbească în public (vezi în josul paginii la reviews)

Şcolile. Material didactic pentru clasa I şi mai ales pentru facultate.

22 Mai

Copii, vă plac poveştile? Ei bine, am să vă spun o poveste.

A fost o dată ca niciodată un loc în care oamenii mergeau la nişte instituţii numite şcoli ca să îşi dea seama ce vor să facă atunci când vor fi mari şi să înveţe ce să facă pentru a ajunge acolo. Ei învăţau acolo mai întâi cum să înveţe, apoi cum să înveţe ce le place, cum să pună în practică ceea ce învăţau şi să fie foarte buni în ceea ce voiau să fie când ajungeau să fie mari.

Profesorii îi ajutau pentru că le păsa de cei care învăţau, iar copiii erau interesaţi să înveţe pentru că ştiau că le place şi le foloseşte ceea ce învaţă, înţeleg de ce fac şi ce fac. După ce terminau şcoala, copiii se angajau, adică lucrau ca ceea ce voiau când erau mici să fie şi ceea ce şi-au dat seama că vor să realizeze în viaţă.

Acum este cazul să aflaţi, dacă n-aţi aflat de la televizor, sau, mai rău, de la părinţi, este că asta e doar o povete care nu există în realitate. De fapt, ca să înţelegeţi ce e aia “şcoală”, trebuie să vă spun o poveste, de data asta adevărată.

Erau odată ca multe alte dăţi nişte oameni mari care voiau să se joace. Aşa că şi-au dat unii altora funcţii pe care nici ei nu le înţeleg prea bine şi au început să ia decizii. Şi una dintre decizii s-a numit “legea învăţământului”. După ea, se spune că funcţionează şcolile, dar să nu credeţi asta. De fapt, şcolile din România, ţara din care trebuie să plecaţi cât mai repede, sunt nişte instituţii pe care oamenii mari s-au hotărât să le transforme în teren de joacă. Ştiţi, cum vă jucaţi voi, cu mingile, sau cu maşinuţele? Ei, şi oamenii mari “responsabili” din sistemul educaţional românesc se joacă, dar ei se joacă cu voi.

Voi trebuie să veniţi aici, la şcoală, indiferent dacă vă place sau nu, indiferent dacă ne pasă de voi sau nu, indiferent dacă vă e rău, sau dacă e potop, sau dacă părinţii voştri n-au bani să vă dea de transport sau de ciubote, sau dacă vă îmbolnăviţi cu microorganisme bacteriogene de la dugheana din curtea şcolii. După ce se termină orele, puteţi să şi muriţi, atâta vreme cât nu o faceţi în perimetrul şcolii, pe noi nu ne interesează.

Nu contează dacă nu înţelegeţi ce se predă sau dacă, dimpotrivă, deja ştiţi ceea ce se spune, voi trebuie să veniţi şi să rămâneţi aici până vă dăm noi voie să plecaţi. După patru ani, se eliberează o hârtie. Dar jocul nu se termină aici. Trebuie să o luaţi apoi de la capăt, încă patru ani, dar, dacă nu vreţi să rămâneţi în groapa asta, trebuie să daţi un examen, adică să scrieţi pe o foaie de hârtie ce aţi învăţat în ăştia patru ani. După ce teminaţi opt ani în total, trebuie să daţi încă un examen. De data asta, vi se dau mai multe hârtii. După aceea vă înscrieţi la loteria liceelor, adică vă alegeţi un liceu după ce criterii vreţi voi, iar dacă aveţi şansa, s-ar putea să nimeriţi ceva care vă place.

Apoi mai faceţi doi ani şi trebuie să mai daţi un examen, chiar dacă liceul nu s-a terminat. Asta e tot ce sunteţi obligaţi să faceţi. Dacă nu vreţi să fiţi boschetari, ceea ce oricum s-ar putea să ajungeţi, când teminaţi aceştia zece ani, trebuie să mai faceţi încă doi ani. După aceea, veţi trece prin simulacrul numit bacalaureat, care este tot un examen. Sau, cel puţin, aşa i se zicea pe vremuri.

După aceea, vi se dau iar nişte hârtii şi, în funcţie de ce bani aveţi, vă înscrieţi la loteria facultăţilor. Pentru ca să aveţi cât mai multe şanse de a ajunge unde vreţi, trebuie să faceţi liceul pe o specializare şi facultatea pe una opusă. După ce intraţi la facultate, puteţi să vă luaţi de o grijă cu învăţatul. Acolo se predau nişte lucruri care nu vă folosesc şi de care nu-i pasă nimănui.

Acolo faceţi trei sau patru ani, timp în care daţi multe examene. După aceea, vi se dă iarăşi o hârtie cu care vă înscieţi la masterat, care este un fel de facultate, care funcţionează la fel. Diferenţa este că ceea ce se predă în facultate s-ar putea să vă mai folosească practic, ceea ce se face la masterat chiar nu vă foloseşte la nimic. Apoi, după alţi doi ani, iarăşi vi se dă o hârtie şi faceţi doctoratul. Important e să aveţi un doctorat, să fie şi în zburatul ciorilor, dar să fie acolo, ca titlu. Ca mama şi tata, dacă nu cumva intră în mormânt până atunci, să fie mândri de voi că vă poate zice lumea „domnule doctor” sau „doamna doctor”…

Examene, predare, inutilitate, la fel. La sfârşit, după douăzeci de ani de educaţie, o să primiţi o hârtie foarte frumoasă şi colorată pe care o să scrie că sunteţi foarte bun, în sensul de “competent”. Dacă nu credeţi ce scrie acolo, nu contează. Nici ceilalţi nu or să vă creadă. Hârtia respectivă trebuie să o duceţi la alţi oameni, care au şi ei sau nu hârtii, mai frumos sau mai urât colorate, care se uită la ea sau nu şi o pun la dosar sau în coş.

După ce v-aţi săturat să vă tot plimbaţi cu hârtiuţa colorată, găsiţi o pilă, adică o cunoştinţă, un prieten, un amic, care să vă ajute să vă angajaţi să fiţi ce vreţi voi. Domeniul în care vă angajaţi nu trebuie să aibă vreo legătură cu ce aţi învăţat douăzeci de ani. Jocul se termină numai după ce primiţi hârtia colorată. Hârtia, de fapt nu vă foloseşte la nimic, dar este bine să o aveţi, doar aşa, în caz că găsiţi oameni care colecţionează asemenea hârtii colorate de la alţi oameni.

Dacă nu aţi reţinut mare lucru, nu trebuie să vă faceţi probleme, se schimbă în fiecare an. Ceea ce este foarte important şi trebuie să reţineţi este că ceea ce se predă nu are nici o legătură cu realitatea, nu vă foloseşte la nimic, singurul lucru de care trebuie să aveţi grijă este să aveţi note mari. Dacă aveţi note mari, nimănui nu-i pasă cât de mult ştiţi. Fie că vă place sau nu, jocul a început.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci citeşte şi:

Metoda pauzei de cafea şi covrigei în educaţia formală din România  la https://unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com/2011/05/14/metoda-pauzei-de-cafea-si-covrigei-in-educatia-formala-din-romania/

Weeeee!!! Ce bine că avem tembelizor şi la metrou!

7 Iul
Ce mi se pare interesant şi nu prea s-a comentat este cum televiziunea Zoom, care funcţionează de vreun an în reţeaua de vreo 50 de staţii de metrou în Bucureşti, îi aparţine în totalitate lui Sorin Ovidiu Vântu, dar doar 25 % din veniturile obţinute din închirierea spaţiului publicat la metrou ajung efectiv la Metrorex. Unde mai pui că salariul mediu la Metrorex e de 2600 de lei, ne dăm seama că instituţia publică cu probabil cea mai mare putere instantanee asupra unui oraş din România, atunci când pune de o grevă, este şi din cauză că unii s-au supărat că alţii au furat mai mult şi cei din urmă n-am mai reuşit să ia o parte din ciolan. Toate… pentru… ASTA!

Minunata eroare la Zoom TV

Multumim, Sorin Ovidiu Vântu, mulţumim, efendi...

Eroare pe wordpress

1 Iul