ÎNVAŢĂ DE LA TOATE, de Rudyard Kipling

3 Iul

Învaţă de la ape să ai statornic drum,

Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.

Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,

Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui

Învaţă de la piatră cât trebuie să spui.

Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci

Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori

Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori…

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat

Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.

Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,

Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,

Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.

Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti,

Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi,

Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,

Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei,

Şi du-te la furnică şi vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea,

Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa,

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,

Învaţă de la toate că totu-i trecător…

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,

Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

Un răspuns to “ÎNVAŢĂ DE LA TOATE, de Rudyard Kipling”

  1. POPESCU CAIUs 7 aprilie 2013 la 7:45 PM #

    Multe comentarii nu-s; ultimele doua versuri sunt de-ajuns.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: